În această fotografie eram în Sicilia, într-o mini-vacanță cu soțul meu, fără copii, printre primele noastre vacanțe, fără copiii, de altfel.
Eram tare bucuroasă.
Mă bucuram de loc, de timpul petrecut împreună și de acea zi. Mai ales că sub cerul Sicilei nu ai cum să nu fii bucuroasă.
În fotografie se vede o femeie fericită, plină de energie și bine cu ea însăși, și acela era adevărul acelui moment.
Dar o fotografie surprinde o clipă, nu întreaga realitate.
O fotografie adevărată, dar incompletă
Ceea ce nu se vedea era viața mea de zi cu zi.
Aveam trei copii mici, două linii de business, o implicare serioasă pe zona de caritate și foarte multe lucruri de dus.
Munceam enorm și acasă, și în business. Aveam grijă de toți, rezolvam, organizam și continuam să zâmbesc.
Da, funcționam, dar cu ce preț?
Corpul meu era epuizat. De minte nu mai zic, că v-am spus în articolul de ieri 😊
Corpul meu spunea altceva
Aveam tiroidită autoimună, probleme cu colesterolul și trigliceridele, peste 25 de kilograme în plus, dormeam prea puțin și nu mai făceam aproape deloc mișcare.
Corpul meu îmi transmitea deja, în multe feluri, că ritmul în care trăiam nu mai putea continua.
Eu însă nu știam să-l ascult sau poate mă făceam că nu pricep, că doar proastă nu am fost niciodată. 😊
Priveam fiecare semnal ca pe o nouă problemă pe care trebuia să o rezolv, ca să pot merge mai departe.
Credeam că trebuie să mai rezist puțin
Credeam că trebuie să mă mobilizez mai bine sau să fiu mai puternică.
Să mai rezist puțin, până când copiii vor crește, lucrurile se vor așeza și voi avea, în sfârșit, timp să am grijă și de mine.
Doar că acel timp nu venea.
Pentru că grija de mine rămânea mereu după toate celelalte lucruri importante si oricum epuizată fiind, nu aveam nicio resursă să-mi mai ascult și corpul.
Pentru că nu știam să fac asta, neam de neamul meu nu o făcuse și nu aveam nici prea multe exemple de femei care își ascultau, pe bune corpul, în jurul meu.
Ce nu înțelegeam deloc atunci era că trupul meu nu mă trăda și nu era împotriva mea.
Corpul meu încerca să-mi arate că felul în care trăiam nu-mi mai făcea bine. Si pentru asta voi fi recunoscătoare mereu, că m-a susținut, până mi-am băgat eu mințile în cap 😊
Întoarcerea către mine
Mi-a luat timp să învăț să-l ascult.
Mi-a luat timp să mă întorc către mine și să înțeleg că sănătatea, somnul, mișcarea și grija de sine nu sunt lucruri pe care să le las pentru când voi avea timp. Ele fac parte din viață.
Dintr-o Viață Bună.
Poate și tu arăți bine, zâmbești, îți faci treaba și duci tot ce ai de dus.
Poate oamenii din jurul tău văd o femeie puternică, pe care se pot baza.
Dar, dincolo de ceea ce se vede, tu știi cât ești de obosită.
Și poate că trupul tău nu încearcă să te încurce.
Poate încearcă să te aducă înapoi la tine, la Viata Ta Bună❤️
Cu iubire,
Mădălina