Privesc această fotografie și văd o familie frumoasă.
Văd trei copii fericiți, doi părinți care zâmbesc, o casă, o grădină și o viață care, privită din afară, pare împlinită.
Și era.
Fotografia aceasta nu minte, pentru că bucuria din ea era adevărată. Așa cum era și este și iubirea pentru familia mea, era adevărată.
Dar fotografia nu spune tot.
Nu arată ce se întâmpla în interiorul femeii din mijlocul ei.
În această fotografie păream femeia care le avea pe toate sub control.
Eram mamă a trei copii, soție, antreprenoare și femeia pe care ceilalți se puteau baza.
Aveam grijă de copii, de casă, de business, de programul familiei și de toate lucrurile mici care țin o viață împreună.
Din afară, părea că mă descurc foarte bine.
Și chiar mă descurcam.
Ceea ce nu se vedea era cât mă costa să mă descurc atât de bine :
- Mintea mea nu se oprea aproape niciodată, era mereu ca la Las Vegas milioane de becuri aprinse, non stop.
Chiar și atunci când stăteam, în interiorul meu continuam „să alerg.”
Mă gândeam la ce mai aveam de făcut, ce uitasem, ce urma, cine avea nevoie de mine și cum să fac să fie bine pentru toată lumea.
Eram mereu cu un pas înaintea vieții şi asta epuizează rău, că este contra naturii umane.
- Mereu organizam, anticipam, rezolvam sau verificam de 100 de ori ceva.
Dacă un copil avea nevoie de ceva, eram acolo.
Dacă apărea o problemă, găseam o soluție.
Dacă ceva nu mergea, mă ocupam.
- De multe ori, nici nu mai așteptam să mi se ceară, vedeam ce trebuie făcut și făceam.
Așa arată, de fapt, o femeie care pare că le are pe toate sub control. Si nu este neapărat femeia care vorbește tare sau care conduce totul.
Cum este în interiorul femeii care vrea să le aibă pe toate sub control?
Înainte de orice vreau sa va imaginați ceva tare haios. 🙂
Știți acel joc pe care îl joaca copiii la locurile de joaca ? Cu cele animăluțe care ies din toate găurile si copii au un ciocan si vor să-i de-a în cap, să nu mai iasă niciunul, dar este o lupta fără sens, că mereu mai iese câte un dinozaur 😊))
Așa este si femeie care vrea sa tina totul sub control, într-o lupta si agitație continua, interioară, indiferent de ce lasă să se vadă în exterior.
Este, adesea, femeia care:
- ține minte pentru toți.
- se gândește dinainte la toate.
- observă ce lipsește și se ocupă.
- nu vrea să-i dezamăgească pe ceilalți.
- simte că, dacă ea se oprește, ceva important va rămâne nefăcut.
O astfel de femeie poate părea puternică, organizată și foarte sigură pe ea.
Dar ceea ce nu se vede este responsabilitatea permanentă pe care o poartă în interior.
Ce nu se vede ?
- Nu se vede cât de greu îi este să se odihnească fără să se simtă vinovată.
- Nu se vede că, atunci când cineva îi spune „relaxează-te”, ea nu știe cum să oprească toate gândurile care continuă să alerge.
- Nu se vede că îi este mai ușor să facă singură decât să ceară ajutor.
- Nu se vede că are grijă de toți, dar nu mai știe foarte clar de ce are ea nevoie.
- Și nu se vede oboseala aceea care nu trece neapărat după o noapte de somn sau după o vacanţă
Pentru că nu este doar oboseala corpului, este oboseala emotională de a fi permanent atentă, de a gândi cu un pas înainte, de a sustine pe toata lumea, de a simți că toate depind, într-un fel sau altul, de tine.
Oboseala că nu este destul, oboseală că se poate si mai bine.
Oboseala ca pierde ceva daca se oprește.
Cum le spun eu femeilor cu care lucrez, in interiorul tău este o tensiune, când vrei să ai totul sub control, este ca atunci când simți că ai tigrul în spatele tău.
Multă vreme am confundat această capacitate de a le duce pe toate cu puterea feminină.
Nu am ştiu mult timp că este ok :
- Să pot spune: „Am nevoie de ajutor.”
- Să nu mai simt că valoarea mea stă în cât de multe reușeșc să fac pentru ceilalți.
- Să învăţ să mă incluzi și pe mine în viața de care am grijă.
Schimbarea mea nu a însemnat să renunț la familie, la copii, la business sau la responsabilitățile mele.
Si nu a însemnat că viața a devenit dintr-odată simplă și că toate problemele au dispărut.
Am învățat, treptat, să nu mă mai pierd pe mine în mijlocul tuturor lucrurilor pe care le aveam de făcut.
Pentru mine, aici a început Viața Bună.
Nu atunci când am reușit să controlez și mai bine totul.
Privesc astăzi această fotografie cu multă blândețe.
Nu o judec pe femeia care eram.
Știu că făcea tot ce putea și că, în felul ei, încerca să țină iubirea, familia și viața împreună.
Dar tu știi cât te costă, în interior, să fii mereu această femeie.
Așa că te las astăzi cu o întrebare:
Ce ții încă sub control, deși simți că te costă prea mult?