Un articol despre vindecare, vulnerabilitate și întoarcerea la sprijinul adevărat
Când durerea te face, să taci.
Te-ai întrebat vreodată de ce, atunci când ți-e greu, primul impuls este să strângi din dinți și să mergi mai departe singură?
De ce îți e mai ușor să fii acolo pentru toți, dar aproape imposibil să spui cuiva: „Am nevoie de tine. Poți să mă ții?” Scriu acest articol pentru tine, femeia care a fost învățată să nu ceară ajutorul.
Pentru tine, care ai devenit expertă în a oferi, dar poate nu știi (încă) să primești.
Și pentru că, în munca mea terapeutică, aud din ce în ce mai des această întrebare nerostită
„Cum să cer ajutor… fără să par slabă? Fără să pierd controlul? Fără să fiu o povară?”
Adevărul este că a cere ajutorul nu este un semn de slăbiciune.
Ci un act profund de maturitate emoțională și reconectare cu feminitatea adevărată.
Cele 3 răni nevindecate care ne opresc să cerem ajutor:
- Lipsa validări emoționale în copilărie, aduce după sine, frica de vulnerabilitate care inhibă cererea ajutorului
- Creșterea în mediu unde cerea de ajutor era percepută ca slăbiciune se traduce, în acțiunile de zi cu zi, prin refuz de a cere ajutor pentru a nu părea slabă
- Teama de a fi o povară pentru ceilalți, te face ca sa-ti reprime nevoile personale și sa eviți sprijinul.
Ce am văzut eu despre ajutor, în familia mea, copil fiind :
- Nu am văzut niciodată vreo femeie din viața mea, sa ceara ajutor, poate puțin mama mea, la mama ei, doar cand nu mai putea si doar in legătură cu noi copiii. Pentru că era o normă în acea vreme – toate femeile își lăsau copiii cu bunicii
- Dar de exemplu, ca mama a avut o relatie toxica cu tata, nu a putut cere ajutor parintilor ei, pentru ca si relatia lor era la fel
- Am fost mereu antrenata sa fiu puternica, ca altfel mor sau pierd.
- Nu puteam avea încredere în nimeni, decât in mine.
- Am fost mereu învățată ca lumea, nu este un loc sigur, să nu mă încred în nimeni, nici în umbra mea 😊Asta da moștenire
- Toate femeile din neamul meu, aveau mereu bani, puși de-o parte, să nu știe bărbatul de ei, dacă vor să plece, daca nu sunt bine in cuplu, de exemplu.
A cere ajutor în cuplu: semn de maturitate și iubire, nu de slăbiciune.
Aici vreau sa trag un semnal de alarma pentru cupluri : când nu avem curaj sa cerem ajutor, în relația de iubire, sa ne lăsăm ajutate e BAI.
Văd zilnic, multe femei, care continua sa facă ele totul, chiar si când nu mai pot.
Si treburi de femei si treburi de bărbat, pentru ca pot si sunt puternice.
Si nu cer niciodată ajutorul.
A cere ajutorul nu este un semn de slăbiciune, ci de feminitate, putere si încredere.
A cere ajutorul în cuplu nu este slăbiciune.
Este un semn de maturitate emoțională și de feminitate asumată.
Știu că multe dintre noi am învățat să ne descurcăm singure. Să nu cerem. Să nu deranjăm.
Am fost crescute să fim „puternice”. Dar acea putere a ajuns să însemne să controlăm totul: copiii, casa, programul, emoțiile… și uneori chiar și bărbatul de lângă noi.
Ajungem într-o relație unde trăim alături de partenerul nostru, dar în esență, suntem separate.
Două vieți paralele. Împreună, dar fiecare în bula ei.
Și încă văd – în munca mea cu femeile – cum se poartă energia de competiție în cuplu.
Femeia devine mai bărbat decât bărbatul.
Ea hotărăște, organizează, planifică, rezolvă.
El se retrage. Sau se revoltă. Sau tace.
Și iubirea… se pierde undeva între reproșuri tăcute și nevoi nespuse.
Când ceri ajutorul, creezi conexiune – nu pierzi puterea.
Dar știi ce am învățat – și din viața mea, și din viața clientelor mele?
Că atunci când o femeie își permite să ceară – cu claritate, cu blândețe, cu asumare – creează un spațiu profund de conectare.
Când ceri: „Am nevoie de tine aici”, „Mi-ar prinde bine să preiei tu cina azi”, „Mă simt singură și mi-ar plăcea să stăm de vorbă” – nu pierzi puterea. O transformi.
Nu e despre slăbiciune. E despre adevăr. Despre relații vii, nu automate. Despre prezență, nu performanță.
Și despre curajul de a fi femeie, nu managerul casei.
Pentru că într-o relație sănătoasă, nu trebuie să duci totul singură.
Acum revin la idea, de cum am fost crescute si ce am văzut la femeile din neamul nostru.
Te invit să explorezi aceste convingeri care te blochează :
1. „Trebuie să fiu puternică mereu” – Mitul care te ține blocată
În spatele acestui „trebuie”, stă o rană veche. Poate ai fost crescută într-un mediu în care vulnerabilitatea era ridiculizată sau ignorată. Poate ai fost nevoită să devii „femeia care le face pe toate” – pentru că altfel nu era nimeni acolo să te țină.
Ai învățat că, dacă nu ești puternică, riști să fii rănită sau abandonată.
Așa că ai construit un zid. Și o mască. Și o viață întreagă bazată pe „mă descurc singură”.
Dar adevărul e că… nu e nevoie să fii tare tot timpul.
Ești om. Ești femeie. Ești vie.
2. Ai fost învățată că valoarea ta vine din cât dai, nu din cine ești
Femeile au fost secole întregi educate să se definească prin sacrificiu. Să aibă grijă de toți. Să se pună pe ultimul loc.
A cere ajutor devine, pentru multe dintre noi, un gest „rușinos”, pentru că aduce la suprafață o convingere dureroasă:
„Dacă cer, înseamnă că nu dau destul. Și dacă nu dau, poate nu sunt iubibilă.”
Știu cât de adânc e acest fir.
Și câtă blândețe e nevoie pentru a-l rupe.
Dar e posibil. Și eliberator.
Pentru că, în realitate, nu trebuie să te epuizezi ca să meriți iubirea.
3. Nu ai avut un model de sprijin sigur, cald, necondiționat
Poate că în copilăria ta nu ai fost ținută emoțional. Poate nu ți s-a arătat cum e să fii întrebată cu adevărat: „Tu ce simți acum? Ce ai nevoie?”
Și atunci… cum ai putea să știi să ceri ajutorul, dacă nimeni nu te-a învățat?
Pentru multe femei, sprijinul a fost invaziv, condiționat sau absent.
A cere ajutor vine la pachet cu anxietate, rușine, teamă de respingere.
Aici, în procesul terapeutic, deschidem un spațiu în care femeia începe, poate pentru prima dată, să simtă că:
„Pot cere. Fără să fiu judecată. Fără să fiu micșorată. Fără să pierd controlul.”
Ce se schimbă când începi să ceri ajutor?
💫 Devii mai conectată la tine.
💫 Îți crește stima de sine, pentru că înveți să te tratezi ca pe cineva valoros.
💫 Înveți să primești, nu doar să oferi.
💫 Te vindeci de singurătate.
💫 Îți regăsești feminitatea reală – aceea care nu e despre perfecțiune, ci despre prezență.
Și eu am trecut prin toate aceste răni.
Am fost fetița care învățase că trebuie să fie cuminte, să nu deranjeze, să nu ceară „prea mult”.
Mult timp, m-am sprijinit doar pe mine. Pentru că am crezut că a cere înseamnă slăbiciune. Sau, mai grav, că a cere înseamnă că sunt o povară.
Și chiar și când viața mea părea că funcționează bine la exterior – familie, carieră, copii – în mine era mereu o neliniște.
Mi-era greu să mă las susținută. Și mi-era rușine să spun că nu mai pot.
Până când… corpul meu a spus „ajunge”. Inima mea a început să plângă fără cuvinte. M-am oprit. Am început să-mi dau voie. Să cer. Să primesc.
Nu a fost ușor, dar a fost eliberator. A fost vindecător.
Astăzi, în munca mea cu femeile, văd cum aceste răni încă ne țin pe multe dintre noi departe de adevărata susținere.
De aceea am scris acest articol – ca să știi că nu ești singură. Și că poți învăța, blând, să te lași sprijinită.
A cere ajutor nu e un semn de slăbiciune.
E o formă de curaj. Și un act profund de iubire de sine.
Dacă simți că a venit momentul…
Dacă simți că ți-a fost suficient de greu, de singură, de încordată…
Dacă vrei să înveți, blând și profund, cum e să te simți susținută cu adevărat…
Te aștept cu brațele deschise în sesiunile 1:1.
🌿 Sesiunea Instant Healing e un spațiu sigur, cald, transformator.
Gândit special pentru femei ca tine – puternice în afară, dar obosite înăuntru.
Care vor mai mult. Care vor altfel.
📩 Dacă simți că e timpul să nu te mai descurci singură, scrie-mi.
Sau intră direct aici și programează o sesiune cu mine: https://madalinaduport.com/sedinta-one-to-one/
În încheiere…
A cere ajutorul e un dar pe care ți-l faci.
E o declarație de iubire de sine.
Și poate fi primul pas spre o viață cu mai multă ușurință, prezență și sens.
Cu blândețe,
Mădălina Duport
Terapeut & Coach
Ghidez femei spre armonie, iubire de sine și vindecare profundă