Astazi va invit să citiți pana la capăt acest articol minunat, mărturisire, că puteți găsi multe comori daca „ascultați” cu inima deschisa si poate fi drumul unei transformări înălțătoarea si pentru tine.
Nu am pretentia ca textul meu, sa fie cu subiect si predicat, nici cu Call to action pentru ca atunci cand vorbesti din inimă și conectată cu Sursa, nu respectam nicio regula de marketing sau copywriting, nici măcar de Brand Personal.
Nici nu-mi propun sa va vand ceva frumos impachetat. Cele care rezonati cu mine si aveti curajul sa va dati voie sa va ascultati sufletul si sa intrati intr-un proces profund de auto-cunoastere, in armonie minte, corp si suflet, AICI sunt si va astept sa crestem impreuna. Am o mana de femei cu care ma mandresc ca le-am ajutat sa fie mai bine cu ele si cu familia, si cu banii si-mi este de ajuns acum. Stiu ca vor mai fi mii sau sute de mii, cand va fi timpul divin.
Acum e timpul meu divin pe care am ales sa mi-l dedic 100% mie, in timp de ma bucur si de rolul de mama, de sotie si-mi imbratisez si misiunea mea de suflet, ghidând o mana de femei care m-au ales si care rezonează cu mine si cu modalitatea mea de lucru, autentica si crescătoare pe toate palierele vieții.
Ideile pe care le impart în aceasta postare sunt din drumul meu, din ultimii 4 ani si mai mult din ultimii 2, care au fost cam hard dar ce binecuvântată ma simt ca am ales sa ii îmbrățișez si accept.
Luati tot ce simtiti ca rezoneaza, cu voi si impartasiti si cu alte femei ca sigur vei mai aprinde niste luminite in alte suflete care nu vad lumina acum.
Ma tot dezvolt personal, profesional si spiritual de cand ma stiu, din 2010 de cand am pornit pe cont propriu ca antreprenor am facut-o si mai constient, ca nu am avut incotro.
Pentru cea mai mare scoala a vietii a fost cea de a fi antreprenor si mama de 3 puii. A trebuit sa invat atatea, sa procesez atatea si inca nu s-a incheiat procesul si stiu ca va dura toata viata si dincolo de ea.
Asta sa ne linistim cu toatele ?
Traim intr-o epuizare fizica si emotionala, pe pilot automat.
Si eu am fost acolo.
Am avut tendinta de a camufla totul, a ascunde pentru a da bine.
Si asa mi-am pus multe masti, la diverse momente : a salvatorului, a mamei closca, a femeii puternice.
Multe femei fac multe compromisuri in viata lor, insa eu nu am vrut sa traiesc asa.
Am vrut in adevar fata de mine si ai mei.
Munca m-a distras de la multe lucruri, si oricum atata timp cat nu ma uitam si la alte domenii ascunse sub pres, nici munca nu ma implinea. Din contra ? era o corvoada la diverse momente.
Mi-am pus de multe ori întrebarea? Cine sunt eu cu adevărat?
Stiu eu sa ma iubesc si sa iubesc cu adevarat, fara conditionari?
Am decis sa ma onorez cu adevarat.
Ca tot pare ca sunt o victima.
Ca nu ma lasa cineva, copiii, sotul, sa fac ce vreau. Sa vad ce am nevoie, cu adevarat nu ce-mi vinde ego-ul. Ca domnul Ego ne tine prizoniere. Si am devenit un copil neajutorat care tot spune : Eu nu pot !
Serios !!!
Doar sunt o femeie in toata firea!
Mi-am mintesc eu care aveam rani profunde de abandon si rani de respingere, cat de greu imi era cand un client refuza un produs sau un serviciu al meu, simteam ca lesin, ca nu am aer si voce. Si nici macar nu putea din cauza vidului emotional sa-i mai explic ceva.
Da stiam toate tehnicile de vanzari si de cum sa reactionez la un NU, dar asta era ce stiam. Emotiile, trecutul meu, nu ma lasau sa spun cine sunt, ce stiu.
Eram asa de rau in interior incat dadeam mult si gratis, ok toti am pornit de undeva, dar fara sa fiu constienta de valoarea mea. Si ce e mai greu e ca dadeam mai mult de cat primeam, scoteam femeiele din diverse situatii, mai gratuit si apoi ele se duceau in alta parte si plateau serviciile…si asta a fost tare greu. Si mi-a luat si bruma de stima de sine pe care o aveam.
Doar eu stiu ce am simtit atunci…si sigur stii si tu, dar poate nu ai curajul inca sa spui sau sa vezi.
Toate lumea stie ca emotiile neprocesate si stagnante in corp dau cele mai grave boli, dar nu facem nimic cu asta, cu procesatul, intelesul, traitul in usurinta si bucurie, fara ce crede vecinul. ?
Si multi ani am crezut ca eu sunt de vina, dar am avut incredere in Dumnezeu ca voi sta in proces atata timp cat trebuie pentru a-mi implini visele, si a-mi trai o viata frumoasa si usoara de care sa fiu mandra EU, nu cei din jur.
Si am inteles atunci ca oricat de multe stiu din minte, daca nu reusesc sa le asez cu sufletul si tot emotiile ma conduc, nu voi ajunge departe.
Dar nu stiam cum sa fac sa-mi inteleg si sa-mi imbratisez emotiile.
Toate sunt ok si toate sunt ale noastre si trebuie sa le iubim, dar trebuie sa le intelegem si acceptam, ca pe copiii care se tavalesc pe jos cand esti in cadrul cel mai pompos si toata lumea te arata cu degetul. ? Acolo tu trebuie sa te sustii pe tine si pe al tau pui, indiferent de ce spune restul lumii, sa va contineti si sa va tratati cu compasiune unul pe altul si tu pe tine si pe el.
Cam asa e cu emotiile noastre!
Eram si eu ca toata lumea atat de ocupata sa muncesc ca nu mai aveam timp de mine si credeam ca e normal ca asa face toata lumea.
Si alergam pe la cursuri, diplome, intalniri, certificari, citeam sute de carti si podcasturi si cd-uri motivationale ? si eram ca o Zana, insa in interiorul meu era o furtuna care ma darama si ma sufoca si ma balona rau!
Si mult timp am crezut ca sunt eu defecta, ca doar toata viata am auzit ca eu nu sunt ca restul lumii si mereu vreau ceva diferit sau ce nu exista. M-am crezut mai cu mot, si da, asa e! M-a ajutat enorm asta ca nu m-am culcat niciodata pe o ureche, cum s-ar spune si am cautat sa cresc mereu, in toate domeniile vietii.
Toata lumea era stresata si infuriata si tipau, sau se macinau in interior. Alergau prin orasul asta de dimineata pana seara si era normal asa pentru ei, pentru mine, nu.
Eu vroiam timp de calitate cu sotul meu, vroiam sa am timp pentru mine, pentru sanatatea mea, timp de odihna, de calatorit, de stat in tihna cu mine si ai mei. Ca doar pentru asta am lasat locul caldut din corporate pentru a-mi trai viata dincolo de partea de profesie.
Sunt o persoana cu suflet enorm de bun, si buna si calda si intru mereu cu inima deschisa in orice relatii, dar s-a lasat cu multe rani si durere. Ca in acest mediu sunt putine persoane asa ca mine. Dar e ok, ca mi-am imbratisat lectiile.
Si toate aceste frustrari, separari, alergari, le spargeam in capul celor mai apropiati mie, mai ales iubitul meu, sufletul meu pereche, darul meu divin de la Dumnezeu. Cu care am m ai calatorit si-n alte vieti.
Nu mai reuseam in interior sa mai vad nimic din ce faceam bine, si nu mai vedeam nici la ceilalti, le reprosam copiilor si sotului doar ce nu faceau.
Atunci am inteles mai mult ca oricand ca daca nu pornesc intr-o calatorie de ingrijire emotionala, nu pot ajunge la maretia la care visam.
Dar nu stiam cum sa fac asta? A existat varianta sa actionez din minte, sa ma abtin. Dar mai incercasem si a functionat pana la un punct, cand explodezi si e si mai rau…adica am facut rau ? Plus ca e artificial, e un mare control si total nesanatos.
Ca nu asta e solutia.
Mai ales ca aveam un antrenament serios in a nu spune ce simt. Copil fiind acasa, mereu „mi se inchidea gura”, că nu stiu, ca sunt mica, ca doar parintii / adultii vorbesc. Plus ca traind intr-un mediu cu mult alcol si certuri intre adulti, copil fiind credeam ca e vina mea, si am invatat sa tac, sa-mi innabus emotiile, trairile.
Si aveam asa antrenament ca si pe mine, ma pacaleam ca sunt bine ? si chiar credeam asta, cand eu eram varza.
Apoi am actionat ani de zile din frica de anu reusi, a nu fi suficienta, din sacrificiu, din lipsa de incredere in mine. Am lucrat pana la epuizare pentru a demonstra ca sunt cineva, ca pot si eu. Sa fiu vazuta, validata auzita.
Si cand alergi dupa validarea externa, nu te mai asculti pe tine si asta este ucidere emotionala curata.
Ajunsa in mediul corporate, dupa multe joburi de studenta unde nu fusesem prea bine tratata si conditiile erau grele si banii putini, aici era asa bine si cald si am crescut frumos, dar nu am stiut sa spun NU la nimic de teama de a nu pierde acele beneficii.
Si apropos de convingeri limitative, eu primii bani i-am castigat facand sampling, door to door, intr-un orasel de provincie pentru o bautura care venea ca un praf si devenea „oranjada”. Nu vreti sa stiti ce mi-au auzit urechile, si cat de greu am crezut eu ca se fac banii. Si din greutatea aia, am actionat vreo 20 de ani, indiferent cat de ponpoase erau titlurile mele in corporate sau afacerile mele ulterior.
Si iar a parut ca nu mai decid eu pentru viata mea, decideau altii. Cand sa-mi iau vacanta, cand sa merg la baie, cand sa mananc in pauza… si cate si mai cate.
Tot ca un copil care nu avea putere de decizie m-am simtit, mica si neajutorata, si chiar asa eram pana la un punct.
A fost o perioada in care am crescut enorm ca si profesionist si sunt tare recunoscatoare pentru tot ce am devenit, datorita acelei experiente.
In acea perioada le-am spus un NU si am rupt oarecum legaturile emotionale cu dragii mei parinti, care nu aveau nicio vina, asa au stiut si au putut ei. Eu i-am ales la nivel de suflet sa-mi fie parinti pentru a creste si inflori, dar a fost mult de dus pana la un punct.
Tot ca o fetita am actionat, crezand ca nu e corect ce mi se intampla !
Sunt tare multe de spus si voi mai impartasi pe parcurs.
Vreau doar sa spun ce emotii si-au avut casa in inima si sufletul meu, multi ani. Pentru ca multe femei m-au cunoscut in ultimii ani si ma vad asa frumoasa si blanda si iubitoare, cu o familie minunata si cu o viata binecuvantata. Si simt recunostinta prin toti porii pentru asta, in modul cel mai sincer si profund.
Si poate pe unele femei le si enervez cu Zen-ul meu.
Insa nu am fost mereu aici, si unde sunt acum, a fost o munca de Sisif de-a dreptul, grea si dura, cu multe lectii! Si inca sunt in proces, si nu se va termina niciodata si da, si noi terapeutii le avem pe ale noastre, nu suntem sfinti si stam pe un norisor. Traim in lumea normala si asta e si frumusetea!
In fiecare etapa a procesului meu, a trebuit sa imbratisez si intunericul, adica acele parti din mine care nu-mi placeau, care ma dureau, pe care nu le intelegeam, pentru a iubi viata, pentru a straluci, a-mi da voie sa traiesc in usurinta, bucurie, iubire si abundenta.
Daca tot ascundem sub pres ce nu ne convine, ne facem ca nu vedem, nu e sanatos! Am facut si asta, mult timp!
Procesul e lung si greu, nu e din minte si tehnici miraculoase predate intr-o 1h sau cateva zile, dar este al naibii de frumos daca te bucuri de calatori si intelegi ca face parte din succesul tau de femeie, din cresterea si evolutia ta.
Si tu esti la carma procesului, healerul sau mentorul iti arata calea ( Musai daca el e, unde vrei sa fii tu si a trecut prin proces)….ca altfel nu poate sustine, decat din minte ( dar el nu a fost pe acolo) si nu ajuta.